Viviane Johnson, pe care de fapt o cheama glory si care mi-a vazut emailul cand cauta un really partner:

“Hello dear friend.
I saw your email today when i was browsing in the internet seeking for a really partner.My name is miss glory johnson rubel,i would love to know about you if you reply my mail through my email address above for more introduction and also my picture,

Yours,glory.”

Hilary, care este de fapt amanta mea, imi spune:

“hi honey

I made some pictures for you, few of them are nude
I changed my email because my husband found last one.
don’t use my old email, email me at xxxx@xxxxx.xxx
I’m online right now so I can send you my pics in 5 mins

kisses”

Alma nu ma cunoaste foarte bine, dar vrea mult sa fim prietene:

“I saw your profile on the internet and I would like to know you
I can send some hot pics of me if you want
I’m online right now so you can contact me at xxxx@xxxxx.xxx
and I’ll send you few pictures in 5 mins

Leah vrea si ea sa-mi trimita poze.

“hi sweetie

I can send you some nude pictures of me, I’m hot 22 yo girl
please drop me a line at xxxx@xxxxx.xxx”

Or fi aflat toate ca am un blog de succes si vor sa le fac reclama?

Credeti ca daca un pompier ar spune “Trebuie sa duc prajituri si bomboane la gradinita” in loc de “Tre sa duc praji si bombo la gradi”, o casa s-ar transforma in scrum?
Tiriac ar pierde miliarde daca ar zice “Hai pis sa te scot la o tig”, in loc sa spuna “Hai pisi sa te scot la o tigara”?
Oare ce s-ar intampla cu o pitipoanca pisicita, daca ar zice “Haide iubitule sa mancam o prajitura de ciocolata, nu fi nesimtit, ca ma supar” in loc de “Hai iubi sa mancam o praji de cioco, nu fi nesi, ca ma supi”

In plus, nu inteleg conjugarea si declinarea cuvintelor injumatatite. Eu ma supi, tu te supi, el se supi, noi ne supi, voi va supi, ei se supi?  Pluralul cum suna? Un iubi – doi iubi ? Si daca vreau sa ii articulez, pentru ca prea au fost prea nesi, cum zic? Nesii aia de iubi care nu vor sa ma plimbe cu bemvee? Si daca sunt iubi de alelalte (adica niste ele)? Nesiele alea de iubi care nu vor sa-mi faca un sendvis cu maio?

Oricum, multu pentru atentie

Ora 6.30. Punctul de plecare este Pipera, unde se circula bara la bara. O ora dureaza voiajul pana la OMV la rond, desi drumul prin sectorul 2 este destul de curat. Linia de hotar cu judetul Ilfov, este in schimb marcanta. In judetul Ilfov nameti, troiene de zapada, viscol.
Ora 8 seara. Ne oprim la Carrefour Market pentru cumparaturi. Apoi la Mega Image. Apoi ne indreptam spre soseaua de Centura. Vrem sa mergem acasa. Ca oamenii.

Pe soseaua de centura, zapada cat cuprinde. Zone cu vizibilitate 0, din cauza zapezii viscolite. Pe celalalt sens de mers – de unde puteam ajunge acasa – masini oprite. Km de masini stationate, tiruri cu motoarele oprite.

Ne gandim. Mergem prin oras, mancam ceva si pana terminam,se elibereaza centura si putem ajunge acasa. Intre timp caut pe google sa vad ce se intampla pe centura. Gasesc o stire. Aflu ca oamenii sunt blocati acolo de la ora 3 si jumatate.

La ora 10, restaurant in Victoriei. Plan de bataie: daca nu dau drumul la centura, lasam masina in parcarea de la birou si pornim cu taxiul care o sa ne lase pe celalalt sens de mers, exact in dreptul strazii care ne duce acasa. Traversam si gata.
Mancam, platim, plecam. Dam o tura cu masina.

Intrarea pe centura din Pipera. Un domn politist interzice accesul pe centura.

“Dar noi locuim la 2 km de aici. Cum ajungem acasa?”

“Se curata centura. Intrati pe cealalta parte, dar s-ar putea sa mai dureze”

Plecam. O luam inapoi. Din nou soseaua Pipera-Tunari cu troienele de zapada din dreptul scolii americane, din nou vant, vizibilitate redusa, gheata. Stanga pe Nita Pintea pana pe Popasului unde deja nu mai era drum. Zapada cat vezi cu ochii, vant, viscol. Portiuni de drum cu zapada alba, virgina, cam de 30 de cm. Coafura masinii noastre 4×4 rezista pe un drum care ar fi trebuit sa fie inchis. Ne intalnim cu doua masini de politie. Niciuna nu ne opreste, niciuna nu ne spune sa ne intoarcem, pentru ca este periculos.
Ajungem cu greu la intrarea pe centura din Stefanesti. Acolo, alt domn politist.

“Nu puteti domnule sa intrati. N-aveti cum. Nu vedeti ca e blocata toata centura?! N-aveti cum. Luati-o prin alta parte”

“Pe unde?”

“Nu stiu”

Si ne intoarcem. Si lasam masina in parcarea de la birou si luam un taxi. Si mergem spre centura. Cam ora 12 noaptea
In fata scolii americane, in dreptul muntelui de zapada de pe sensul nostru, taximetristul face o manevra. O manevra proasta si de neinteles. Vrea sa depaseasca troiana in timp ce din fata vine un camion. Evita coliziunea frontala in ultimul moment si se infige cu masina in muntele de zapada. Masina ramane intepenita acolo. Asa ca ne dam jos, impingem la masina cam 10 minute, ne mai ajuta un tert mai solid si o scoatem de acolo. Ne urcam la loc, dar 100 de metri mai departe, un camion de la Fan Curier pus pe curmezisul strazii. Derapase. Taxi-ul nu poate merge mai departe, asa ca ne dam jos.

Cam ora 12.20, tocmai incepe distractia. Calcam intr-un munte de zapada de vreo 80 de cm, din care 30-40 cm erau apa. Ne udam la picioare. Eu, in fusta, nu mai simt nimic, sunt amortita total. Afara vant, viscol. Incropesc un soi de gluga si merg mai departe. Nici macar glezna sucita cu o zi inainte nu ma poate opri. Cu un mers demn de cocosatul de la Notre Dame si insotita de un personaj parca imbracat de acelasi stilist ca cel al lui Kenny din Southpark, ne indreptam spre casa. Trecem podul, ajungem la centura, accesul masinilor e tot interzis.

Un caine mare, blanos, foarte frumos de altfel, se supara pe noi. Ne latra, ne urmareste. Ma panichez. “O sa murim in seara asta. Si nici macar n-o sa ajungem acasa. O sa murim. Si nu doar ca o sa murim, dar n-o sa stie nimeni ca am murit. Si cum n-o sa stie nimeni ca am murit, bietii catei o sa stea singuri in casa, fara apa, fara mancare, pana s-o prinde cineva ca am murit.”
Cainele imi citeste gandurile si i se face mila de mine. Ne lasa in pace.

Si mergem mai departe, prin nameti, prin troiene. Soseaua de centura e de nerecunoscut. Ma simt ca intr-un film prost cu zombie si ma astept sa ma atace la fiecare pas. In rest pustiu. Mai trece cate o masina de politie sau cate un buggy al BGS-ului care ajuta politia sa deznoade soseaua.

Inainte de sediul Fan Curierului, masini blocate. Parte din ele parasite, parte din ele populate. Un domn dintr-un Logan se schimba de tricou. Probabil se pregateste de somn, doar e 1 noaptea. In alta masina impachetati 5 indivizi. 2 doamne se dau jos dintr-un microbuz, cu scopul, probabil, de a se duce la “toaleta”. Soferi si pasageri linistiti. Resemnati. Tacuti. Cu o tristete sfasietoare in ochi.

Observ in timp ce incerc sa merg cu ochii inchisi ca masinile decongestionate de pe primul sens de mers, se congestionasera la loc pe al doilea sens de mers. Acum erau blocate toate benzile.

Dar noi mergem mai departe. Nu ma mai doare nici piciorul. Simt nevoia sa vorbesc. Spun tampenii. Si mergem mai departe. Din sediul Fan Curierului ies niste baieti. Merg pe jos in directie opusa. Alearga si vorbesc tare. Unul din ei are niste pungi legate de blugi.

Si noi mergem tot mai departe. Trecem de Fan Curier si ajungem la straduta noastra. Iubita noastra straduta. Si mergem, si mergem, si mergem. Si la 300 de metri de casa, ne intalnim cu o masina a BGS-ului. Si domnnii sunt suficient de draguti sa ne ia si sa ne duca acasa.

Ora 2 noaptea, o, casa dulce casa. Nu-mi mai simt picioarele, mi-a inghetat creierul, dar ce bine e acasa!

Astazi soseaua de centura este inca blocata. Viscoleste si acum. Nu se poate iesi de aici. Magazinul de cartier e inchis. Drumul e blocat inclusiv pentru ambulante sau pompieri.

Dar eu ma intreb, oare domnul care si-a schimbat tricoul mai are schimburi pentru inca o zi?

Victorie! Am invins!

Relatez de la fata locului:

“Protestele continua si in a patra zi, dupa ce ele au degenerat in numeroase manifestari violente in alte doua zile.

Analiza protestelor de sambata si luni seara arata ca acestea s-au datorat unor factori turbulenti, mai precis unui individ care instiga la dezordine si haos. Individul a fost identificat si retinut, din pacate nu si-a putut motiva actiunile.

Rezultatul protestelor se poate vedea in poza de mai jos, care descrie teatrul de razboi. Tot mai jos puteti gasi si o poza cu cei doi infractori in arest.”

Dupa proteste

Cei doi huligani retinuti

Activitatea principala a catelului nostru inteligent este aceea de a-si da cu parerea despre stilul meu vestimentar. Si asemeni mamelor de adolescente rebele, nu e de acord foarte des cu deciziile mele, mai ales cu cele in materie de incaltaminte.

Drept urmare, in ultima saptamana distractia sa cea mai de pret a fost aceea de a deschide usa de la dulpul de pantofi si de a scoate toate perechile de acolo, de a le imprastia prin casa si de a le roade tocurile. Dar doar daca tocurile erau invelite in piele de colori nebune, deci greu de schimbat la cizmar. Daca tocurile nu erau imbracate in piele, sau erau imbracate in piele de culori normale, nicio problema, se putea roade foarte usor botul pantofului. Sau calcaiul. Sau oricare alta parte.

Vazandu-ma nevoita sa arunc 2 perechi de pantofi si una de cizme la gunoi si sa duc la cizmar alte 4 perechi, m-am hotarat sa iau atitudine.
“Domnule, nu se poate asa ceva! Lasa-ma domnule in pace! Stiu ca sunt incomozi, stiu ca nu i-am purtat decat o singura data pe fiecare, stiu ca am o problema, dar cine ce are cu mine?! Cine esti dumneata sa ma critici, dumneata care sa nu mai spun, ca te-am prins facand pipi pe covorul din baie si lingandu-te la fund!!!”
Si ca sa ma fac si mai bine inteleasa, am blocat usile cu protectiile de usi pentru copii de la IKEA.

Asa ca distractia cu pantofii s-a terminat pe moment, dar cainele cel inteligent s-a hotarat sa-si manifeste lipsa de satisfactie fata de alte chestiuni casnice. Am constatat ca nu-i place zidul dintre bucatarie si hol, pe care l-a ros pana la coltarul de metal, ca nu se intelege bine nici cu castronul cu apa, pe care l-a varsat in mijlocul bucatariei si l-a tarat dupa el pana in living, ca nu apreciaza manusile mele cu blanita, pe care le-a sustras si ros in cosul proprietate personala. Ba observ ca are o problema cu degetele mele (ce-i drept, sunt putin strambe), cu urechile mele, chiar si de nas m-a muscat odata. Nici cu bradul de Craciun nu a fost de acord, drept urmare in dimineata de Craciun l-a daramat cu totul, iar plantele de apartament nu-i plac de niciun fel, de aceea le rupe bucatele-bucatele.

Ce sa-i faci? Atunci cand ai un catel atat de inteligent, incat intelege singur unde trebuie sa faca pipi, trebuie sa platesti altfel.

PS: Investigatia referitoare la care dintre ei a facut pipi pe papucul jumatatii mele mai bune este inca in curs. O sa va mai tin la curent.

Eat ALL the shoes!

Si tocmai pentru ca nu sunt o persoana atat de interesanta, m-am declarat foarte fascinanta de Vocea Romaniei. Nici nu mai tin minte de cand nu m-am mai implicat atat, adica nu mai tin minte de cand n-am mai vazut doua episoade consecutive ale aceleiasi emisiuni. Nu pot sa spun ca am retinut numele concurentilor, dar ii stiu dupa fata si dupa voce, ceea ce e maxim ce pot face. Oricum, ca sa nu fiu carcotasa, emisiunea a fost destul de reusita, mi-au placut si concurentii, deci e de bine.

Dar din categoria “Daca doriti sa revedeti”, am revazut la fel de consternata ca si pe vremuri, cea mai proasta reclama a inimii, Catenaaaaaaa.

Deci, ca sa explicam pentru cititorii nostri docti, cei care n-au timp de televizor pentru ca sunt prea ocupati sa citeasca Schopenhauer sau Chopin (nu stiu, mereu ii incurc), se iau trei bucati vedete si o fetita care nu stiu cine e (daca e tot vedeta, atunci va rog sa inlocuiti “trei” cu “patru”), o camera de filmat, o farmacie, cateva dorinte si cateva note muzicale. Si iese asta:

“Vreau sa traiesc mai mult
Vreau sa nu mai stranut
O tableta de iubire, va roooog
O doza de ceva
Puterea de-a spera
Sunt reteta pentru viata ta

Farmacia inimiiii, Catenaaaa”

Facand o analiza pe text, eu am extras urmatoarele concluzii:

Sebastian Papaiani nu se dezice de activitatea sa de actor care a jucat in 99% din filmele romanesti (sau asa mi se pare mie) si joaca si acum un rol. Si anume un rol intr-un basm modern, adaptare dupa “Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”. Domnia sa viseaza sa traiasca mai mult, dorinta pe care o exprima cu optimismul celui care a descoperit apa vie si o tine in secret intr-o butelcuta la piept.

Aia mica (nu stiu cine e si nici nu simt o nevoie imperioasa sa aflu) isi doreste sa nu mai stranute. Antiteza dintre cele doua personaje este rasunatoare. De unde Sebastian Papaiani, care stie deja la varsta sa ca existenta noastra pe aceasta planeta este efemera, incearca sa-si invinga conditia de muritor, fetita mult mai naiva si nestiutoare, isi doreste pur si simplu sa nu mai stranute, scotand in evidenta spiritul pur si nepatat al copilariei.

Trecem mai departe la Nico, care are o abordare mult mai “lumeasca” a vietii de zi cu zi si, constienta de faptul ca iubire nu se poate face decat cu o tableta atunci cand purtatorul de obiect falic din relatie a vazut reclama in cauza anterior acuplarii. Apreciem insa deschiderea si onestitatea cantaretei si in aceste conditii, speram sa candideze cel putin la primaria capitalei. Din pacate insa, nu-i cunosc numele de familie, deci n-as putea s-o recunosc pe listele de vot.

Doamna Stela Popescu, ultima, dar nu cea din urma dintre cei patru, se adreseaza altei grupe de cumparatori si anume celor care trag pe nas Tantum Rosa sau celor in cautare de droguri legale (le recomand picaturile de nas Olynth). Dansa isi doreste si ne recomanda si noua “o doza de ceva” care sa ne ajute sa speram la mai bine. Ceea ce i-ar explica si aparitia in aceasta reclama.

Mai concret, din cele trei sarmale mici pe care le-am lasat de cu seara in frigider, acum am mai gasit una singura si si aia parca nu era a mea.
Drept urmare m-am hotarat sa ma razbun, asa ca maine o sa-mi aduc un carnat bine rumenit si frumos mirositor. Dar nu asa orice carnat bine rumenit si frumos mirositor, ci un carnat bine rumenit si frumos mirositor injectat cu ceva laxativ concentrat. Bine, ca o colega mai haina de fel mi-a propus sa ma destrabalez si sa-l tratez cu otrava de sobolani. “Si vezi si tu cine se tavaleste pe jos cu spume la gura si ala e, ala ti-a furat carnatul.”

Noroc ca eu sunt un suflet cald si n-as face asa ceva. Oare?

“Pai termin pe la 6”

“Bine, ne vedem la 6”

Asta era promisiunea mea, care eu ramasesem cu masina familiei din dotare in posesie.

Pe la ora 3, moarta de plictiseala in casa, unde chiar n-aveam ce face (a se citi “unde terminasem si curatenia, spalasem si toate rufele, vasele, cateii si ce mai spala oamenii”) zic sa ma duc scurt pana la mall, sa mai casc un pic gura (si portofelul) pana la ora de gratie 5.30. La 6 trebuia sa ma duc sa-l iau. Asa promisesem.

Pe la ora 4 intru la mall, efectuez o parcare cu spatele extraordinara si, mandra de mine, scot cheia din contact si ma dau faloasa jos din masina. Piu-Piu peste umar, nici nu ma uit in spate si intru in mall cu nasul pe sus si cu un fel de bat hologramic introdus in partea dorsala. Bratul semi-fragmentat, cu geanta de piele de crocodil atarna standard.

Cam 45 de minute mai tarziu ies nervoasa nevoie mare ca nu tu o gentuta, nu tu o plasuta, nu tu nimic, aglomeratia de pe lume peste tot si eu nimic-nimic la reduceri. Pai treaba e asta?!

Cand vad masina cu farurile aprinse. Am uitat farurile aprinse! Am uitat farurile aprinse de doua ori in viata mea si de ambele dati am ramas fara baterie. Acum era deci, a doua oara.

Descui masina cu cheia (ca saracii) si ma panichez.

Oare as putea sa ma duc la soferii de prin parcare sa-i rog sa-mi dea curent? Oare ar da prost? Oare ar intelege altceva? Off… nu pot, n-am suficienta putere cat sa ma umilesc asa, sa cer curent de la straini.

Asa ca as putea sa sun pe cineva sa vina sa ma ajute. Dar pe cine sa sun? Hmm… ala nu e in Bucuresti, ala nu are masina, aluia ii e lene sa vina pana acolo. Soferite nu puteam sa chem. Cam cum am fi aratat noi ca niste tute cu clestii pusi invers pe contacte si dand de zor la pedala? Deci nici asta nu e o varianta.

Dar tot nu cedez! Nu, ma pot descurca si singura! Sigur gasesc eu pe forumuri raspunsul la cum sa pornesti o masina cu cutie automata atunci cand  ramai fara baterie. Daaaaa, pe forumuri de masini gasesti de toate. Ah, daca as fi avut masina cu cutie manuala, as fi putut s-o imping pana pornea (bine, asta cu conditia sa fi fost mai mica si nu parcata cu spatele intr-un spatiu destul de ingust, volanul sa fi virat un pic mai din scurt, iar eu sa fiu un fel de Hulk si multe alte conditii). Daca as fi avut un redresor portabil (am aflat ulterior ce-i aia), ce bine ar fi fost. Sau macar o baterie de rezerva, cum mai povestesc niste unii, posesori de dacii vechi si rablagite.

Nu mai am solutii, deci cam 40 de minute mai tarziu ma decid sa ma injosesc, sa ma umilesc, sa ma calc singura in picioare. “Alo, iubi, vezi ca sunt in parcare la mall si nu mai am baterie la masina. Vii tu sa rezolvi?”

Am aflat amandoi ulterior, ca e mai bine sa ai si clestii de alimentare atunci cand vii cu un taxi de la care sa iei curent si al carui sofer a anuntat in prealabil ca el n-are. Nici noi n-aveam.