Prietenele mele
Am multi prieteni. Mai multi chiar decat lista de pe facebook. Iar ei imi scriu foarte des emailuri, asa ca vreau sa vi-i prezint si voua:
Viviane Johnson, pe care de fapt o cheama glory si care mi-a vazut emailul cand cauta un really partner:
“Hello dear friend.
I saw your email today when i was browsing in the internet seeking for a really partner.My name is miss glory johnson rubel,i would love to know about you if you reply my mail through my email address above for more introduction and also my picture,
Yours,glory.”
Hilary, care este de fapt amanta mea, imi spune:
“hi honey 
I made some pictures for you, few of them are nude
I changed my email because my husband found last one.
don’t use my old email, email me at xxxx@xxxxx.xxx
I’m online right now so I can send you my pics in 5 mins
kisses”
Alma nu ma cunoaste foarte bine, dar vrea mult sa fim prietene:
“I saw your profile on the internet and I would like to know you
I can send some hot pics of me if you want
I’m online right now so you can contact me at xxxx@xxxxx.xxx
and I’ll send you few pictures in 5 mins 
Leah vrea si ea sa-mi trimita poze.
“hi sweetie
I can send you some nude pictures of me, I’m hot 22 yo girl
please drop me a line at xxxx@xxxxx.xxx”
Or fi aflat toate ca am un blog de succes si vor sa le fac reclama?
Prescurta
Nu-mi plac oamenii care spun “gradi”, “praji”, “bombo”. Presupun ca trebuie sa fii un om foarte grabit si cu foarte multe lucruri pe cap, ca sa nu-ti permita timpul sa pronunti un cuvant intreg: “gradinita”, “prajitura”, “bomboana”
Credeti ca daca un pompier ar spune “Trebuie sa duc prajituri si bomboane la gradinita” in loc de “Tre sa duc praji si bombo la gradi”, o casa s-ar transforma in scrum?
Tiriac ar pierde miliarde daca ar zice “Hai pis sa te scot la o tig”, in loc sa spuna “Hai pisi sa te scot la o tigara”?
Oare ce s-ar intampla cu o pitipoanca pisicita, daca ar zice “Haide iubitule sa mancam o prajitura de ciocolata, nu fi nesimtit, ca ma supar” in loc de “Hai iubi sa mancam o praji de cioco, nu fi nesi, ca ma supi”
In plus, nu inteleg conjugarea si declinarea cuvintelor injumatatite. Eu ma supi, tu te supi, el se supi, noi ne supi, voi va supi, ei se supi? Pluralul cum suna? Un iubi – doi iubi ? Si daca vreau sa ii articulez, pentru ca prea au fost prea nesi, cum zic? Nesii aia de iubi care nu vor sa ma plimbe cu bemvee? Si daca sunt iubi de alelalte (adica niste ele)? Nesiele alea de iubi care nu vor sa-mi faca un sendvis cu maio?
Oricum, multu pentru atentie
Viata bate cosmarul
25 Ianuarie 2012. In Bucuresti ninge ca in povesti. Strazile din judetul Ilfov sunt acoperite de un omat alb, pufos, proaspat, virginal. In Bucuresti, zapada este partial tasata si data la o parte de pluguri.
Ora 6.30. Punctul de plecare este Pipera, unde se circula bara la bara. O ora dureaza voiajul pana la OMV la rond, desi drumul prin sectorul 2 este destul de curat. Linia de hotar cu judetul Ilfov, este in schimb marcanta. In judetul Ilfov nameti, troiene de zapada, viscol.
Ora 8 seara. Ne oprim la Carrefour Market pentru cumparaturi. Apoi la Mega Image. Apoi ne indreptam spre soseaua de Centura. Vrem sa mergem acasa. Ca oamenii.
Pe soseaua de centura, zapada cat cuprinde. Zone cu vizibilitate 0, din cauza zapezii viscolite. Pe celalalt sens de mers – de unde puteam ajunge acasa – masini oprite. Km de masini stationate, tiruri cu motoarele oprite.
Ne gandim. Mergem prin oras, mancam ceva si pana terminam,se elibereaza centura si putem ajunge acasa. Intre timp caut pe google sa vad ce se intampla pe centura. Gasesc o stire. Aflu ca oamenii sunt blocati acolo de la ora 3 si jumatate.
La ora 10, restaurant in Victoriei. Plan de bataie: daca nu dau drumul la centura, lasam masina in parcarea de la birou si pornim cu taxiul care o sa ne lase pe celalalt sens de mers, exact in dreptul strazii care ne duce acasa. Traversam si gata.
Mancam, platim, plecam. Dam o tura cu masina.
Intrarea pe centura din Pipera. Un domn politist interzice accesul pe centura.
“Dar noi locuim la 2 km de aici. Cum ajungem acasa?”
“Se curata centura. Intrati pe cealalta parte, dar s-ar putea sa mai dureze”
Plecam. O luam inapoi. Din nou soseaua Pipera-Tunari cu troienele de zapada din dreptul scolii americane, din nou vant, vizibilitate redusa, gheata. Stanga pe Nita Pintea pana pe Popasului unde deja nu mai era drum. Zapada cat vezi cu ochii, vant, viscol. Portiuni de drum cu zapada alba, virgina, cam de 30 de cm. Coafura masinii noastre 4×4 rezista pe un drum care ar fi trebuit sa fie inchis. Ne intalnim cu doua masini de politie. Niciuna nu ne opreste, niciuna nu ne spune sa ne intoarcem, pentru ca este periculos.
Ajungem cu greu la intrarea pe centura din Stefanesti. Acolo, alt domn politist.
“Nu puteti domnule sa intrati. N-aveti cum. Nu vedeti ca e blocata toata centura?! N-aveti cum. Luati-o prin alta parte”
“Pe unde?” Read more »
Revolutia
N-am mai apucat sa va scriu pentru ca am fost prea ocupata cu revolutia.
Relatez de la fata locului:
“Protestele continua si in a patra zi, dupa ce ele au degenerat in numeroase manifestari violente in alte doua zile.
Analiza protestelor de sambata si luni seara arata ca acestea s-au datorat unor factori turbulenti, mai precis unui individ care instiga la dezordine si haos. Individul a fost identificat si retinut, din pacate nu si-a putut motiva actiunile.
Rezultatul protestelor se poate vedea in poza de mai jos, care descrie teatrul de razboi. Tot mai jos puteti gasi si o poza cu cei doi infractori in arest.” Read more »
Un critic
“Avem doi catei inteligenti.”
Asa ar spune o stapana moderna, care este politically correct inclusiv in relatia cu proprii-i caini.
Eu as spune ca avem un catel frumos si cuminte si unul inteligent.
Activitatea principala a catelului nostru inteligent este aceea de a-si da cu parerea despre stilul meu vestimentar. Si asemeni mamelor de adolescente rebele, nu e de acord foarte des cu deciziile mele, mai ales cu cele in materie de incaltaminte.
Drept urmare, in ultima saptamana distractia sa cea mai de pret a fost aceea de a deschide usa de la dulpul de pantofi si de a scoate toate perechile de acolo, de a le imprastia prin casa si de a le roade tocurile. Dar doar daca tocurile erau invelite in piele de colori nebune, deci greu de schimbat la cizmar. Daca tocurile nu erau imbracate in piele, sau erau imbracate in piele de culori normale, nicio problema, se putea roade foarte usor botul pantofului. Sau calcaiul. Sau oricare alta parte.
Vazandu-ma nevoita sa arunc 2 perechi de pantofi si una de cizme la gunoi si sa duc la cizmar alte 4 perechi, m-am hotarat sa iau atitudine.
“Domnule, nu se poate asa ceva! Lasa-ma domnule in pace! Stiu ca sunt incomozi, stiu ca nu i-am purtat decat o singura data pe fiecare, stiu ca am o problema, dar cine ce are cu mine?! Cine esti dumneata sa ma critici, dumneata care sa nu mai spun, ca te-am prins facand pipi pe covorul din baie si lingandu-te la fund!!!”
Si ca sa ma fac si mai bine inteleasa, am blocat usile cu protectiile de usi pentru copii de la IKEA.
Asa ca distractia cu pantofii s-a terminat pe moment, dar cainele cel inteligent s-a hotarat sa-si manifeste lipsa de satisfactie fata de alte chestiuni casnice. Am constatat ca Read more »
Cand strugurii sunt scumpi si acri, da-ti-mi va rog o shaorma cu de toate
“…si de doua saptamani nu am reusit sa mai dau jos niciun gram, indiferent de cat de mult sport fac sau cat de sanatos mananc. Am ajuns la 59-60 de kg si as vrea sa mai slabesc pana la 54 kg”, ne impartaseste Nicoleta Luciu dintr-un televizor montat intr-o rama de tablou frumos sculptata intr-un plastic auriu.
Din spatele rafturilor pline de chestii kitschoase, se aud doua voci, cam de 80 kg fiecare:
- Lasa-ma fah cu asta, ca are bani, de-aia a reusit sa slabeasca. Ca daca n-avea bani, nu mai slabea ea asa.
- Da fah, ca o tine barba’su. Ca ala e plin de bani. Ala o ajuta sa slabeasca! Ala cu banii lui!
- Si unde mai pui ca e si un produs al pro teveului. Ca si aia o sponsorizeaza! Da-o dracu de curva!
Cea mai proasta reclama din inima
In ultima vreme ma uit foarte rar la televizor. Nu pentru ca as fi o persoana atat de interesanta, cu o viata atat de tumultoasa si preocupari atat de nobile incat sa n-am timp, ci pentru ca prefer sa filtrez prin propria-mi prisma tipul de informatie pe care vreau sa-l primesc.
Si tocmai pentru ca nu sunt o persoana atat de interesanta, m-am declarat foarte fascinanta de Vocea Romaniei. Nici nu mai tin minte de cand nu m-am mai implicat atat, adica nu mai tin minte de cand n-am mai vazut doua episoade consecutive ale aceleiasi emisiuni. Nu pot sa spun ca am retinut numele concurentilor, dar ii stiu dupa fata si dupa voce, ceea ce e maxim ce pot face. Oricum, ca sa nu fiu carcotasa, emisiunea a fost destul de reusita, mi-au placut si concurentii, deci e de bine.
Dar din categoria “Daca doriti sa revedeti”, am revazut la fel de consternata ca si pe vremuri, cea mai proasta reclama a inimii, Catenaaaaaaa.
Deci, ca sa explicam pentru cititorii nostri docti, cei care n-au timp de televizor pentru ca sunt prea ocupati sa citeasca Schopenhauer sau Chopin (nu stiu, mereu ii incurc), se iau trei bucati vedete si o fetita care nu stiu cine e (daca e tot vedeta, atunci va rog sa inlocuiti “trei” cu “patru”), o camera de filmat, o farmacie, cateva dorinte si cateva note muzicale. Si iese asta:
“Vreau sa traiesc mai mult
Vreau sa nu mai stranut
O tableta de iubire, va roooog
O doza de ceva
Puterea de-a spera
Sunt reteta pentru viata ta
Farmacia inimiiii, Catenaaaa”
Facand o analiza pe text, eu am extras urmatoarele concluzii:
Sebastian Papaiani nu se dezice de activitatea sa de actor care a jucat in 99% din filmele romanesti (sau asa mi se pare mie) si joaca si acum un rol. Si anume un rol intr-un basm modern, adaptare dupa “Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”. Domnia sa viseaza sa traiasca mai mult, dorinta pe care o exprima cu optimismul celui care a descoperit apa vie si o tine in secret intr-o butelcuta la piept.
Aia mica (nu stiu cine e si nici nu simt o nevoie imperioasa sa aflu) isi doreste sa nu mai stranute. Antiteza dintre cele doua personaje este rasunatoare. De unde Sebastian Papaiani, care stie deja la varsta sa ca existenta noastra pe aceasta planeta este efemera, incearca sa-si invinga conditia de muritor, fetita mult mai naiva si nestiutoare, isi doreste pur si simplu sa nu mai stranute, scotand in evidenta spiritul pur si nepatat al copilariei.
Trecem mai departe la Nico, care are o abordare mult mai “lumeasca” a vietii de zi cu zi si, constienta de faptul ca iubire nu se poate face decat cu o tableta atunci cand purtatorul de obiect falic din relatie a vazut reclama in cauza anterior acuplarii. Apreciem insa deschiderea si onestitatea cantaretei si in aceste conditii, speram sa candideze cel putin la primaria capitalei. Din pacate insa, nu-i cunosc numele de familie, deci n-as putea s-o recunosc pe listele de vot.
Doamna Stela Popescu, ultima, dar nu cea din urma dintre cei patru, se adreseaza altei grupe de cumparatori si anume celor care trag pe nas Tantum Rosa sau celor in cautare de droguri legale (le recomand picaturile de nas Olynth). Dansa isi doreste si ne recomanda si noua “o doza de ceva” care sa ne ajute sa speram la mai bine. Ceea ce i-ar explica si aparitia in aceasta reclama.
Uite sarmaua, nu e sarmaua
Conform opiniei generale, muncesti ca sa mananci. Doar eu si cativa colegi suntem mai speciali, pentru ca noi muncim ca sa manance altii.
Mai concret, din cele trei sarmale mici pe care le-am lasat de cu seara in frigider, acum am mai gasit una singura si si aia parca nu era a mea.
Drept urmare m-am hotarat sa ma razbun, asa ca maine o sa-mi aduc un carnat bine rumenit si frumos mirositor. Dar nu asa orice carnat bine rumenit si frumos mirositor, ci un carnat bine rumenit si frumos mirositor injectat cu ceva laxativ concentrat. Bine, ca o colega mai haina de fel mi-a propus sa ma destrabalez si sa-l tratez cu otrava de sobolani. “Si vezi si tu cine se tavaleste pe jos cu spume la gura si ala e, ala ti-a furat carnatul.”
Noroc ca eu sunt un suflet cald si n-as face asa ceva. Oare?
Cum mi-am pierdut eu independenta
“Auzi, la cat sa vin sa te iau?”
“Pai termin pe la 6”
“Bine, ne vedem la 6”
Asta era promisiunea mea, care eu ramasesem cu masina familiei din dotare in posesie.
Pe la ora 3, moarta de plictiseala in casa, unde chiar n-aveam ce face (a se citi “unde terminasem si curatenia, spalasem si toate rufele, vasele, cateii si ce mai spala oamenii”) zic sa ma duc scurt pana la mall, sa mai casc un pic gura (si portofelul) pana la ora de gratie 5.30. La 6 trebuia sa ma duc sa-l iau. Asa promisesem.
Pe la ora 4 intru la mall, efectuez o parcare cu spatele extraordinara si, mandra de mine, scot cheia din contact si ma dau faloasa jos din masina. Piu-Piu peste umar, nici nu ma uit in spate si intru in mall cu nasul pe sus si cu un fel de bat hologramic introdus in partea dorsala. Bratul semi-fragmentat, cu geanta de piele de crocodil atarna standard.
Cam 45 de minute mai tarziu ies nervoasa nevoie mare ca nu tu o gentuta, nu tu o plasuta, nu tu nimic, aglomeratia de pe lume peste tot si eu nimic-nimic la reduceri. Pai treaba e asta?!
Cand vad masina cu farurile aprinse. Am uitat farurile aprinse! Am uitat farurile aprinse de doua ori in viata mea si de ambele dati am ramas fara baterie. Acum era deci, a doua oara.
Descui masina cu cheia (ca saracii) si ma panichez.
Oare as putea sa ma duc la soferii de prin parcare sa-i rog sa-mi dea curent? Oare ar da prost? Oare ar intelege altceva? Off… nu pot, n-am suficienta putere cat sa ma umilesc asa, sa cer curent de la straini.
Asa ca as putea sa sun pe cineva sa vina sa ma ajute. Dar pe cine sa sun? Hmm… ala nu e in Bucuresti, ala nu are masina, aluia ii e lene sa vina pana acolo. Soferite nu puteam sa chem. Cam cum am fi aratat noi ca niste tute cu clestii pusi invers pe contacte si dand de zor la pedala? Deci nici asta nu e o varianta.
Dar tot nu cedez! Nu, ma pot descurca si singura! Sigur gasesc eu pe forumuri raspunsul la cum sa pornesti o masina cu cutie automata atunci cand ramai fara baterie. Daaaaa, pe forumuri de masini gasesti de toate. Ah, daca as fi avut masina cu cutie manuala, as fi putut s-o imping pana pornea (bine, asta cu conditia sa fi fost mai mica si nu parcata cu spatele intr-un spatiu destul de ingust, volanul sa fi virat un pic mai din scurt, iar eu sa fiu un fel de Hulk si multe alte conditii). Daca as fi avut un redresor portabil (am aflat ulterior ce-i aia), ce bine ar fi fost. Sau macar o baterie de rezerva, cum mai povestesc niste unii, posesori de dacii vechi si rablagite.
Nu mai am solutii, deci cam 40 de minute mai tarziu ma decid sa ma injosesc, sa ma umilesc, sa ma calc singura in picioare. “Alo, iubi, vezi ca sunt in parcare la mall si nu mai am baterie la masina. Vii tu sa rezolvi?”
Am aflat amandoi ulterior, ca e mai bine sa ai si clestii de alimentare atunci cand vii cu un taxi de la care sa iei curent si al carui sofer a anuntat in prealabil ca el n-are. Nici noi n-aveam.
Dermatograf
- Sa ma fac? Intreaba un el brunet cu parul a la Elvis (sau pentru cititorii care s-au nascut mai tarziu, a la Smiley sau Alex Velea.) Ia zi… Repeta el uitandu-se sagalnic in oglinda.
- Nu stiu ce sa zic, cred ca arata ciudat. Ia zi Ano, tu ce crezi? Sa se faca cu dermatograful? ii raspunde manechiurista mea, neridicand ochii din oja Ballerina, asupra careia ma hotarasem cu greu si cu care imi picta delicat in general unghiile.
- Eu cred ca o sa-ti stea bine, nu se mai vad golurile, ii raspunde cosmeticiana Ana, o fata cu parul in doua culori: 30 cm roscat si 30 cm negru.
Curioasa de nu mai pot, intorc capul si ma uit sa vad cum se face un barbat cu dermatograful si ce goluri ar putea sa acopere.
Deci un barbat cand se face cu dermatograful lasa capul usor pe spate, ridica barbia si isi deseneaza finut fire teoretice de barba cu dermatogaful cosmeticienei. Ca sa acopere golurile.
Acum stiti si voi.
-
Cine scrie castiga
-
